Restaurari

RESTAURAREA UNOR ICOANE PROVENIND DIN BISERICA SATULUI JUPALNIC ACTUALMENTE PROPRIETATEA BISERICII DIN TUFARI-ORSOVA

 


ICOANE PICTATE PE LEMN : Patru piese pictate fata-verso
AUTORUL :Anonim sec XIX
TITLURILE LUCRARILOR : Închinarea magilor, Sf. Nicolae, Sf. Ecaterina, Prezentarea la temlu, Taierea împrejur, Bunavestire, Intrarea în Ierusalim, Botezul Domnului.
TEHNICA : Lemn pictat cu emulsie de ou si aurit
PROVENIENTA : Biserica satului Jupalnic, regiunea Banat
DETINATOR ACTUAL : Parohia Tufari, Orsova, Jud Mehedinti
DIMENSIUNI APROXIMATIVE: 35 cm X 27cm X 2cm
Restaurând icoane am văzut ce uşor pot sa dispară lucrurile. Era un sat mic, Jupalnic, la confluenţa Ijnicului cu Cerna, sat ce rezistase turcilor, avusese şi el o mică bisericuţă. Satul a fost demolat cu ocazia construirii barajului de la Porţile de Fier, rămăseseră doar câteva icoane şi o evanghelie cu coperte de argint frumos meşteşugite. O mână a unui pictor astăzi anonim zugrăvise minunatele chipuri, ornamente pe vestminte pe care eu la o curăţire neatentă le-ş fi distrus cu uşurinţă şi-ar fi dispărut pentru totdeauna şi nimeni nu le-ar mai fi văzut niciodată. Am simţit atunci că e ca şi când moare cineva... Rămâne amintirea, apoi dispare şi ea.

STAREA ICOANEILOR ÎNAINTE DE RESTAURARE: 
Datorită demolării bisericii satului Jupalnic cu ocazia lucrărilor de construirea barajului de la Porţile de Fier tot inventarul a fost depozitat pentru o perioada cuprinsă între anii 1968-2006 în condiţii de păstrare improprii. Suporturile sint din lemn de esenţă moale(tei)dintr-o singura bucată fără traverse şi fără ramă, nu prezinta chenar. Starea de conservare a lemnului este destul de bună. În centrul părţii superioare a blatului la fiecare se află cite un cui de fier îndoit folosit ca agăţătoare, fără rugină în jurul lui. Peste scenele iniţiale (în tempera slabă cu emulsie de ou) au fost făcute intervenţii brutale prin repictare de către un neprofesionist care le-a denaturat aproape în întregime. Icoanele sint vizibil murdare de praf şi depuneri, aflându-se într-o stare deplorabilă, pline de zgirieturi datorate unor manipulari defectuoase si chiar desprinderi ale grundului sau stratului pictural.
INTERVENTII:
Mai întâii au fost fotografiate înainte de restaurare. Apoi au fost prelevate probe în vederea analizei chimice într-un laborator specializat. Acoperite în întregime de un strat de praf, funingine şi depuneri grase rezultate de la fumul de lumânare precum şi numeroase pete de ceară, icoanele au fost mai întâii desprăfuite apoi curăţate uşor cu o soluţie de alcool tehnic în care am adăugat câteva picături de esenţă de terebentină. Pictura anterioară transpare pe unele porţiuni de sub cea actuală oferind posibilitatea de a urmări prima realizare opera unui pictor cu calităţi deosebite, pictura în tempera fiind de o valoare artistică incontestabilă. Din nefericire anumite părţi lipsesc .
La observaţia cu ajutorul lupei se constată că peste grundul care a fost uniform întins stratul de tempera are o textură diferită de cea a culorii de ulei care a fost aşezata deasupra dar nu se mai vede daca a fost vernisată. Aureolele sânt realizate în foţă de aur dar parţial aceasta lipseşte. De jur împrejurul lor este o linie albă foarte fină. Proporţiile corecte ale desenului (atât al portretelor cât şi al vestmintelor) dovedesc ca artistul care a creeat icoanele a avut nu numai talent dar si studii aprofundate , nu este opera unui amator care a copiat-o inconştient după o altă lucrare ci o creaţie remarcabilă şi autentică ce dovedeşte nivelul de cultură la care ajunsese societatea în acea vreme. În unele locuri se vede desenul. Din nefericire unele parti sint iremediabil deteriorate, pictura fiind distrusă aproape în întregime. 




 








RESTAUREA UNEI PORTI ÎN ARAD
 
Adresa : str. Republicii nr 11.
Dimensiuni: 3,70 m X 4,20 m X 0,2m
Provenienta: Asociatia de locatari str Republicii nr 11
Detinator actual: Home Industry SRL Arad
Tehnica: lemn sculptat, strunjit si vopsit, vitralii.

Fie din lipsă de resurse, fie din lipsa unei pregătiri artistice corespunzătoare de multe ori obiectele de artă ce ne înconjoară sînt neglijate, abandonate sau chiar distruse. Prin calitatea deosebită şi ingeniozitatea realizării sale acest scaun este considerat o opera de artă. Nu este numai un simplu obiect care poate fi văzut şi atins, el este putătorul unui mesaj peste timp, dovada clară a unei pasiuni pentru lucrul bine făcut, care să ne încânte şi să ne bucure. În privire nu există graniţă, arta cere doar înţelegere. S-au schimbat imperii şi guverne, oameni au murit, s-au născut alţii dar arta a rămas suverană.

DEGRADĂRI: 
  Condiţiile de păstrare au fost inadecvate. Atacul xilofag este foarte accentuat, fibra lemnoasă prezintă lipsuri şi în colţuri şi în partea de jos se constată urme de uzură. Blatul de lemn a suferit curbări si deformări. Datorită unor manipulări defectuoase din timpul primului război mondial se constată diverse zgârieturi unele foarte pronunţate. Fluctuaţiile de umiditate şi temperatura au determinat fisuri ale inclusiv a blatului de lemn şi existenţa unor lacune superficiale dar şi a unora profunde. Pe alocuri unele părţi sânt deplasate iar altele lipsesc. Este acoperită în întregime de un strat de murdărie şi depuneri grase iar vopseaua (in multe straturi) fiind foarte scorojita. 
OPERAŢII EFECTUATE: 
Curăţirea chimică şi mecanică a straturilor de vopsea degradate, restaurarea lemnului: tratarea găurilor de zbor, chituirea acestora, refacerea părţilor de lemn care lipsesc, vopsirea, refacerea feroneriilor, a vitraliilor.










   
 










RESTAURAREA UNUI SCAUN SCULPTAT SI TAPITAT


 

 
Acest scaun, o valoroasă operă de artă reprezintă din punct de vedere material o compoziţie şi un montaj de mare complexitate şi diversitate. Mai ales materialele de origine animală şi vegetală sânt atinse mai repede de „aripa morţii”. Ca urmare etiopatogenia materialelor din care este constituit are o manifestare şi o fenomenologie diversă. 

OBIECTUL: Scaun sculptat în stil Baroc
AUTORUL : Anonim 
DIMENSIUNI: Înalţime=1.200 cm; l =55cm; grosime=55cm 
PROVENIENŢA Colecţie particulară
TEHNICA: lemn sculptat, lustruit, lăcuit, tapiţerie brodată

Intervenţii:
Mai întâii a fost fotografiat înainte de restaurare.
Urmează o desprăfuire cu ajutorul unor pensule fine. 
Apoi a fost demontat, operaţiune deosebit de dificilă, părţile lemnoase curăţate cu ajutorul pastei decapante si smirgluite. S-au refăcut părţile care lipseau, s-au băiţuit şi lăcuit cu shellac. Tapiţeria a fost spălată cu apă de temperatură potrivită şi săpun neutru iar părţile care lipseau au fost brodate cu lâna de aceeaşi culoare. Apoi reasamblat.
 
 
Datorită condiţiilor relativ bune de păstrare avându-se în vedere vechimea sa scaunul se află într-o stare acceptabilă.
 Scaunul este din lemn a cărui esenţă nu poate fi azi stabilită cu exactitate (asemănător nucului) deoarece este acoperit cu baiţ, cu mai multe straturi de lac de diferite nuanţe şi cu un strat gros de murdărie. El este descleiat aproape în întregime, dacă este mişcat se clatină, coloana din stânga este ruptă şi dislocată, lipsesc următoarele părţi: partea de sus a sculpturii spătarului , o parte din bucla din interior a părţii de sus a piciorului din faţă din dreapta şi partea de sferă mică pe care se sprijină piciorul din faţă din dreapta , acum este deja lăsat pe spate la cea mai mică atingere se mişcă cu uşurinţă, la o manipulare defectuoasă se va rupe cu siguranţă deoarece părţile sale componente dar şi cele care îl legau de şezută sânt descleiate. Partea centrală a spătarului era prinsă cu cuie de lemn de coloanele laterale.
Lemnul prezintă diferite degradări: tociri, ruperi, dislocări şi lacune ale părţilor de lemn.
Coloana din stânga este ruptă şi dislocată, această distrugere se pare ca a avut loc mai demult deoarece lemnul în acea zonă este şi el murdar şi plin de praf. 
Rama spătarului este realmente ruptă în partea dreaptă şi mai grav acea micuţă bucată de lemn aflată la îmbinare lipseşte. Între ramă spătarului şi şezută se află o bucată le lemn de formă paralelipipedică care este acoperită cu clei uscat şi peste care s-a dat un strat de lac sintetic.
Din el lipsesc următoarele părţi: partea de sus a sculpturii spătarului, o parte din bucla din interior a părţii de sus sus a piciorului din faţă din dreapta şi partea de sferă mică pe care se sprijină piciorul din faţă din dreapta. 
 Atacul xilofag este şi el prezent. În partea din spate a sculpturii spătarului se află o crăpătură destul de mare. Îmbinările cadrelor sânt lărgite foarte mult, la una dintre ele pe partea din faţă lipseşte o bucată. În acest loc este vizibil tipul de îmbinare cu cepuri. Pe această porţiune de lemn se observă urme de încleiere nereuşite şi este acoperită cu lac sintetic ca întreg scaunul de altfel.
Datorită lipsei acestei bucăţi şi a dislocării coloanei spătarul este de-a dreptul mobil, el se clatină la cea mai mică atingere, gata să se rupă. 
Deşi prezintă rosături, mici dislocări, tocită de vreme totuşi sculptura nu este distrusă cu excepţia unei vârfului frunzei de acant din partea de sus a spătarului. Această mică porţiune care lipseşte afectează foarte grav imaginea estetică a scaunului, ea poate fi observată cu uşurinţă de orice privitor, chiar dacă nu este un cunoscător al artei.
Pentru că este dintr-o esenţă tare şi de bună calitate şi a fost păstrat în condiţii relativ bune lemnul nu a suferit deformări, curburi şi torsionări. 
Părţile textile ale scaunului sânt: tapiţeria, lezarda, catifeaua şi chingile care ţin arcurile.
Atât spătarul dar mai ales şezuta au părţile textile foarte murdare şi vizibil distruse. Ele nu sânt întinse pe suport (mai ales pe spătar deoarece este rupt) ci detensionate. Această deteriorare a apărut şi datorită lărgirii materialului de bază (etamina) care a fost supus întinderii mecanice repetate datorită folosirii şi datorită mobilităţii suportului. Firele de lână sânt distruse dar modelul poate fi reconstituit. Sub influenţa nefastă a luminii o parte din coloranţi cu care a fost vopsită lâna s-au deteriorat şi ei şi au pierdut culoarea originală. Partea de tapiţerie aflată pe şezută este în mod vizibil mult mai distrusă decât cea aflată pe spătar, asta datorită depunerilor care s-au aşezat mai cu uşurinţă pe partea plană, orizontală. Pe de altă parte acea porţiune de material a fost şi uzată de folosire.
 La observaţia cu ajutorul lupei se constată ca firele metalice cu care este brodată lâna sânt oxidate iar la marginea unde lezarda este cusută se află un număr foarte mare de ouă şi larve ale insectelor care au distrus broderia. Catifeaua din spate este roasă şi lezarda desfăcută aproape complet. Catifeaua e un material foarte des întrebuinţat în acea perioadă atât în decoraţinile interioare cât şi la îmbrăcăminte. Cu catifea maro este tapiţată partea din spate a spătarului. Ea este tot din bumbac ca şi etamina este dar este plină de praf şi depuneri grase, în mijloc are o porţiune unde este tocită , roasă de folosinţa îndelungată. O altă parte a tot textilă care este folosită la tapiţarea acestui scaun este şi lezarda Ea e o împletitură de panglici colorate confecţionată din mătase vegetală dar acum este desfăcută aproape complet, foarte murdară şi pe alocuri ruptă.
După o perioadă de carantină când obiectul a fost ţinut într-un mediu controlat (temperatură şi umiditate constante), scaunul a fost restaurat.
Pentru a fi mai uşor demontată partea de spătar a fost pusă pe o suprafaţă plană. A fost înlăturată tapiţeria la fel de dificil datorită cuielor foarte ruginite.  
După demontare s-a făcut desenul tehnic al părţilor şi subansamblelor acestora. Ele erau prinse una de alta cu cepuri de lemn şi îmbinări specifice tehnicii de la vremea respectivă fără a se folosi de elemente metalice cum ar fi cuie sau şuruburi. Între ele cleiul era îmbătrânit, deshidratat deci nu îşi mai îndeplinea funcţia de fixare a elementelor. La proba cu apă şi respectiv alcool tehnic stratul de lac nu cedează, mai rău decât atât nici nu pare sa fie atacat că am recurs la clorură de metilen 6% (pastă decapantă pentru vopsea). Clorura de metilen este un lichid limpede cu ph-ul 6-6,7,densitate relativa la 20°C, este folosit ca agent de extracţie al grăsimilor uleiurilor şi cerurilor deci un bun solvent şi degresant. 
Această substanţă a fost întinsă pe suprafeţe mici cu ajutorul unei pensule. Apoi la curăţirea atât fizică cât şi mecanică s-au folosit instrumente chirurgicale: bisturiu, spatulă şi urmele rămase cu ajutorul unor fire de metal foarte subţire (lână de oţel). Aceasta curăţă fără a deteriora suprafeţele foarte delicat chiar cele concave cât şi convexe. De asemenea este folositoare şi o perie de plastic şi una din metal neferos foarte fină. Pentru că după prima aplicare stratul de lac nu cedează aşa că s-a repetat operaţiunea de mai multe ori, pentru unele părţi cum a fost de exemplu sculptura din partea de sus a spătarului sau bilele aplatizate pe care se sprijineau picioarele alături de clorura de metilen s-a folosit şi hidroxidul de sodiu în concentraţie de 1 la 5 l de apă.

Părţile care lipsesc au fost sculptate din lemn şi adăugate piesei. Bucla de pe acantul sculptat al spătarului este identică cu cea de la celălalt scaun. Sfera aplatizată de la baza piciorului este identică la toate picioarele, Iar bucla din interior (de sus) este si ea la fel cu toate celelalte. Pentru a nu apărea discontinuităţi ale liniei curbe şi nici diferenţe de dimensiuni care să deranjeze vizual aceste sculpturi au fost făcute după ce bucăţile de lemn au fost prinse de scaun la locul respectiv. Modelul care urmează să fie sculptat a fost copiat mai întâi cu ajutorul unei hârtii de calc apoi desenat pe lemn. Sculptura s-a făcut cu dălţi de diverse mărimi şi grosimi respectându-se toate detaliile chiar şi cele mai fine, urmărindu-se continuitatea muchiilor fluiditatea ornamentelor. În cazul buclei de pe acant s-a respectat şi simetria modelului. După aceea s-a finisat cu hârtie abrazivă, apoi s-a aplicat un grund din clei de oase, cretă de munte şi ulei de in. S-a finisat cu altă hârtie abrazivă mai fină şi apoi s-au aplicat mai multe straturi de tempera cu emulsie grasă de ou pentru integrarea cromatică. După uscarea acestora s-au aplicat câteva straturi de shellac. Între partea nouă şi cea veche nu se vede nici o diferenţă nici sub aspect cromatic nici al texturii.

Restaurarea textilelor începe ca şi în cazul altor materiale cu curăţarea lor minuţioasă mai ales avându-se în vedere că sânt materiale foarte sensibile şi care se degradează foarte uşor. Practic orice intervenţie de restaurare poate fi cât se poate de riscantă, în loc să aducă un beneficiu operei de artă mai degrabă îl distruge. Cele două părţi de broderie au fost cele care au pus cele mai multe probleme atât de consolidare cât şi de restaurare. 
Tapiţeria este spălată la temperatura potrivita cu săpun neutru de buna calitate. Mai întâi este aşezată în apă pe o suprafaţă plată şi lăsată la înmuiat cca o oră. În timpul spălării ea nu este frecată ci doar apăsată uşor pentru a nu se desprinde firele mai puţin stabile şi a nu se rupe suportul. Praful şi depunerile de înlătură cu uşurinţă şi nici culorile nu ies la spălat. Este clătită apoi cu o soluţie pentru restabilirea ph-ului. Broderia nu este stoarsă ci lăsată ca apa să se scurgă pe o suprafaţă plană apoi întinsă pe un suport până la uscarea completă pentru a nu suferi deformări şi lărgiri. Apoi a fost călcată pe dos cu fierul de călcat peste o bucată de pânză uşor umezită pentru a nu se aplatiza şi a nu prinde luciu. Se observă că în urma atacului insectelor şi al larvelor acestora partea din spate a firelor de lână cu care s-a brodat s-a rupt şi mai mult, bucăţi de fire aveau să cadă în continuare până la consolidarea efectivă.








Separat s-a spălat bucata de catifea din spate şi lezarda. Ele au fost la fel de murdare şi pline cu depuneri grase. Culorile nu au ieşit la spălat şi ţesătura nu s-a deteriorat. Apoi s-a desenat harta lacunelor pe o folie transparentă de mărimea potrivită fiecăreia dintre bucăţi. Pentru a consolida părţile textile este necesară o bucată de pânză nouă din bumbac, dar pentru a nu deranja albul ei prea strident a fost vopsită ( prin fierbere în apă cu sare şi culori textile apoi neutralizată cu acid acetic) într-o nuanţă apropiată de cea a etaminei originale, puţin mai închis. Această pânză este fixată pe câte un gherghef construit anume la mărimea potrivită: 730x700 mm şi respectiv 650x 450 mm. Pe această pânză prinsă cu capse din loc în loc s-a făcut consolidarea şi respectiv restaurarea părţilor textile. Mai întâi a fost înseilată în mijloc pentru a nu se tensiona diferit. A fost aşezată deasupra o folie transparentă pe care s-a desenat harta lacunelor. Apoi au fost făcute mici cusături (cu grijă pentru a nu se vedea pe faţa cusăturii) în formă de zig- zag la distanţa de 10 mm pentru a da mai multă rezistenţă etaminei originale. Această consolidare este foarte importantă deoarece ţesătura lărgită şi deformată se poate rupe cu uşurinţă chiar şi în timp ce este cusută, Consolidarea se face numai pe gherghef , lăsându-se atât sus cât şi jos o parte de material textil pentru a avea de ce o fixa mai târziu. În caz că etamina ar fi intrat la apă această parte de ţesătură va ajuta la montarea eventual a unui alt suport. În lacune a fost necesară integrarea cromatică. Marginile acestor lacune au fost consolidate astfel: firele rupte sau lărgite au fost trase pe dos cu ajutorul unei croşete şi cusute cu grijă numai pe dos pentru a nu se vedea pe faţă. Firele de lână cu care a fost făcută această broderie au o anumită fineţe şi o strălucire deosebită. Aceste fire nu se mai află de mult în comerţ deoarece nu mai sânt azi uzuale. 
Cu siguranţă ca broderia a mai fost restaurată cândva deoarece se observă intervenţii de calităţi diferite ale firului. În interior pasul este mult mai mic şi de o fineţe neobişnuită. O parte din broderie este realizată din fire de bumbac foarte fin. Am găsit totuşi ceva fire de lână toarse la grosimea potrivită. Vopsirea lânii este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale femeilor, ca de altfel prelucrarea ei în general. În vremuri îndepărtate vopsirea se făcea cu coloranţi obţinuţi pe cale naturală din plante.
La brodare a fost respectată măsura paşilor, s-a cusut în aceeaşi direcţie uneori nu se observă aproape deloc unde s-a intervenit. Unele porţiuni nu erau fixate bine, ele trebuia sa fie consolidate pentru ca altfel la cea mai mica mişcare s-ar fi deşirat. Chiar şi părţile care erau desprinse au fost consolidat cu un fir peste cel vechi astfel ca sa nu se deşire. După terminarea broderiei piesa a fost desprinsă de pe gherghef şi din nou călcată cu fierul de călcat peste o cârpă udă. 
Mai întâi a fost asamblat cadrul de lemn al spătarului cu ajutorul unei prese speciale. Pentru aceasta s-a folosit clei de oase în concentraţie mai mare. Bucata de lemn care a fost reconstruită şi adăugată la partea superioara a cadrului de lemn era o altă nuanţă asa ca diferenţele acestea au fost egalizate cu emulsie grasă de tempera cu ou. Efectul obţinut este de maximă precizie deoarece s-a putut folosi cu succes o combinaţie dintre sienna , umbra arsă şi negru de fum. După uscarea completă a emulsiei pe toată suprafaţa lemnoasă a fost întins un strat de ulei de in fiert care serveşte pentru a asigura o bună aderenţă lacului fiind o operaţie premergătoare pentru finisaj. Prima aplicare de shellac a fost aproape simbolică. Shellacul se aplica numai cu ajutorul unui tampon îmbibat şi cu ajutorul pensulei care se mişcă în direcţia fibrelor. Numărul straturilor de shellac depinde de vâscozitatea lui, trebuie aplicat uniform fără scurgeri sau întreruperi .Deci au urmat aplicări succesive de shellac urmate de mătuirea suprafeţei cu hârtie abrazivă pentru şlefuit.  
Pentru că nu s-a putut recupera cartonul original s-a pus un altul întărit în prealabil cu clei de oase. Pe el a fost desenată forma după interiorul cadrului unde urma să fie pus. Acest carton foarte gros şi foarte tare nu s-a putut tăia în condiţii optime deoarece forma era plină de curburi şi colţuri. S-a folosit un fierăstrău mic de mână şi s-a respectat desenul până în cele mai detalii.
Montarea părţilor textile a fost una dintre cele mai dificile operaţiuni . Pentru că erau bine consolidată nu s-au sfâşiat atunci când au fost întinse. Mai întâi au fost fixate cu ace de gămălie din loc în loc apoi s-au bătut în cuie noi dar speciale pentru tapiţat. Pentru a da volum sub părţile textile in locul câlţilor şi al paielor s-a aşezat o lână sintetică care va rezista atacului insectelor. Montarea lezardei a fost şi ea şi mai dificilă, a fost întinsă cu mare greutate dar nu a mai fost cusută ( pentru a nu detensiona broderia, de altfel cu siguranţă nici nu ar fi ţinut). Lezarda are acum pe lângă rolul decorativ şi un rol de fixare a tapiţeriei. 




 






RESTAURAREA CHIVOTULUI BISERICII DIN TOPLET JUD CARAS-SEVERIN

 
OBIECTUL: Chivot din lemn
AUTORUL : Nicolae Haşcă
TITLUL LUCRĂRII : Chivot de lemn
PROVENIENŢA: Parohia Toplet, jud Caras Severin
DEŢINĂTOR: Parohia Topleţ
TEHNICA: Lemn pictat, vopsit şi aurit
DEGRADĂRI 
 Condiţiile de păstrare au fost foarte potrivite, temperatura relativ constantă din interior şi lumina mai slabă nu s-au făcut manevrări neglijente, probabil că obiectul rareori a fost scos din biserica. Totuşi datorită îmbătrânirii naturale a materialelor atât pictura, părţile aurite dar mai ales părţile vopsite au unele degradări. Vopseaua şi-a pierdut luciul iniţial, prezintă părţi dezlipite, ştersături, zgârieturi. Probabil chivotul a fost vopsit şi acoperit cu foiţa de aur fără o curăţare în prealabil deoarece atât sub vopsea cît şi sub foiţa sînt prezente mai multe urme de ceară şi alte depuneri. Nici finisajele la ultima restaurare nu au fost executate cu atenţie, crucea de deasupra a fost acoperită cu slagmetal dar linia orizontală nu este dreaptă. Nici acoperirea cu foiţa nu s-a făcut uniform şi suportul prezintă numeroase denivelări. La proba de decapare se constată că de-a lungul timpului au fost aplicate mai multe straturi de vopsea unele peste altele, şi chiar bronz auriu şi argintiu, în partea de sus din stânga sînt urme de arsură probabil de la lumânările ce ard în timpul slujbei. Foiţa de slagmetal este oxidată, s-ar putea ca stratul de verni să nu fi fost de bună calitate sau să nu fi fost aplicat deloc. Dealtfel pe ancadrametele geometrice laterale dar şi pe sculptură se vede cum foiţa alternează cu suprafeţe libere, poate s-a căutat un efect decorativ avându-se în vedere că ocrul vopselei de ulei este foarte asemănător cu culoarea foiţei dar textura diferă în mod evident. Nici pe ornamente foiţa nu a fost aplicată uniform, există destul de multe spaţii libere mai ales cele din interior. Pictura nu este foarte degradata, are foarte mici lacune superficiale şi este acoperită cu un strat de depuneri, fum şi praf. Unele părţi sînt dizlocate icoana din dreapta de sus a fost prinsă inestetic cu o tablă vopsită şi cu două şuruburi. Deşi au fost vopsite acestea au un aspect neglijent Spre exemplu crucea care se sprijină pe un glob are mai multe părţi vopsite inestetic cu ocru si de pe care foita de aur lipseşte, fie că nu a fost pusă deloc fie că s-a distrus în timp. Şi unele părţi laterale sînt desprinse. Obiectul nu prezintă atacuri xilofage nici găuri de zbor.
INTERVENŢII:
După desprăfuire s-au făcut mai multe probe de curăţare cu alcool, apă distilată, alcool tehnic şi esenţa de terebentină. Curăţirea s-a făcut pe întreaga suprafaţă, lăsând câţiva martori care au fost îndepărtaţi după fotografiere. Obiectul fiind acoperit de depuneri s-a curăţat în întregime cu alcool tehnic iar părţile mai murdare vopsite cu esenţa de terbentină şi clorură de metilen dizolvată în alcool tehnic în proporţie de 20% până la 5o%. Dar nici cu aceasta ceara nu a cedat aşa că s-a folosit un bisturiu chirurgical.
Părţile detaşabile s-au scos pentru a fi mai uşoară curăţirea şi pentru a putea fi făcuta cu minuţiozitate. Acolo unde a fost necesar ca de exemplu pe rama de jos şi pe canturile acesteia precum şi în locurile unde vopseaua s-a scurs s-a folosit o hârtie abraziva cu granulaţie mică. În vopseaua de ulei s-a amestecat puţin pigment violet, sienna şi brun Van Dyck, negru ar fi fost prea dur şi nu putea pune în valoare părţile aurite şi nici pictura. Au fost vopsite toate părţile lăsându-se libere locurile ce urmează a fi aurite. Curăţarea părţilor aurite s-a făcut mai întâi cu alcool tehnic în speranţa că sub depuneri stratul s-ar putea menţine în stare bună dar din nefericire foiţa fusese aplicată peste stropii de ceara şi în locurile acelea ea a cedat şi s-a desprins. Atunci întreaga suprafaţă s-a curăţat atât cu alcool tehnic cît şi cu esenţa de terbentina şi s-au îndepărtat depunerile cu ajutorul unui bisturiu. La aplicarea foiţei s-a urmarit acoperirea în totalitate si a spaţiillor concave şi cele convexe. Foiţa s-a protejat cu un strat de shellac. Curăţarea picturii s-a făcut cu alcool tehnic, pigmenţii au rezistat destul de bine şi pictura nu s-a stricat, dar timpul de curăţare a trebuit să fie extrem de mic pentru a nu dizolva odată cu depunerile şi stratul de culoare. Pe suprafaţa picturii se observă câţiva stropi de vopsea de culoare ocru deschis căzuţi probabil din greşeală în timp ce fusese vopsit obiectul. Înlăturarea acestora a fost deosebit de dificilă pentru a nu se deteriora stratul pictural mult mai sensibil .După curăţare s-a aplicat un strat de verni damar de cea mai bună calitate si care nu va lăsa pictura lipsită de protecţie. În final obiectul a fost asamblat părţile fiind uşor de aşezat în lăcaşurile lor iar icoana din dreapta de sus a fost prinsă cu un diblu de lemn renunţându-se evident la bucata de tablă cu şuruburi.










 









PROPUNERE DE PROIECT DE RESTAURARE A RISNITELOR PE APA DIN COM. TOPLET, JUD CARAS-SEVERIN

   
 
 Moto
 Înainte de a arunca la gunoi pâinea „de ieri” pentru ca e cam veche, ar fi bine sa ne gândim ce însemna hrana omului ceva mai demult...Dintre marile noastre greseli e si aceea de a nu fi învãtat destul din experienta trecutului. Sau de a nu fi învãtat nimic.


CONTEXT
Desi nu se poate vorbi despre un muzeu în aer liber ansamblul de constructii tãrãnesti situat pe pârâul Bigãr se ramercã totusi prin unicitate, vechime si originalitate. Într-o perioadã când întreaga Europã îsi reconsiderã patrimoniul ar fi pãcat sã nu punem în valoare aceste interesante dovezi ale evolutiei, continuitãtii dar mai ales ingeniozitãtii oamenilor care care au trãit pe aceste locuri înaintea noastrã. Proiectul meu are scopul de a salva acea parte a mostenirii rãmasã pentru generatia actualã dar si pentru cele viitoare. 
IMPORTANTA:
 Pãstrarea in situ a instalatiilor de mãcinare este o lectie de viatã si de supravietuire pentru generatiile viitoare . Cum se producea hrana într-o perioadã când populatia nu era prea rãsfãtatã si ce oameni existau, care erau întelegerile dintre ei, se pot regãsi si astãzi asemenea tipuri de existentã comune? Existã ceva în aceste mici constructii si in ingeniozitatea mecanismului care trece dincolo de specificul culturii în care au fost fãcute.
ARGUMENT:
 În puţine zone se mai păstrează acest tip de instalaţii de măcinat cunoscute sub denumirea de „mori de apă”, construcţiile adăpostitoare ale instalaţiilor sânt remarcabile pentru arhitectura lor elegantă prin simplitatea ei. Cultivarea cerealelor şi morăritul au fost dintre cele mai importante ocupaţii ale oamenilor dar în contextul actual ale progresului economic ele nu mai corespund scopului pentru care au fost create. Morile pe apă reprezintă o etapă de evoluţie, o creaţie a tehnicii populare o dovadă care păstrează imaginea modului de viaţă feudal, ele sânt un document viu, fascinant pentru orice om indiferent de formaţia sa culturală intelectuală sau profesională. Valoare istorică este dată de existenţa acestei dovezi de continuitate, dar fiecare moară este de fapt un monument de arhitectură populară. De aceea şi valoarea etnografică a complexului este foarte mare. 
DEGRADARI ALE PARTILOR COMPONENTE
Aceste tipuri de degradări sânt : apariţia petelor de diverse origini, murdărirea şi îmbâcsirea cu alte substanţe (vopsea , rugină, cleiuri, făină, şi altele) . Aceste degradări se fac în condiţii de umiditate mare. Datorită îmbătrânirii naturale a materialelor, schimbările de temperatură şi umiditate materialele îşi schimbă , si modifică culoarea. Degradările biologice apar în funcţie de categoria de organism sau microorganism deteriogen. Materialele au o anumită rezistenţă numită durabilitate influenţată de factorii atmosferici: umiditate şi temperatură. Principalele microorganisme care atacă lemnul sânt: bacteriile şi actinomvcetele algele şi lichenii şi ciupercile, ele deţin un rol important în biodegradare şi biotereioraea materialelor. Sânt de o impresionantă diversitate , nu atacă doar suprafaţa vizibilă, ci şi în interiorul materialelor. Prezenţa urmelor de făină din construcţiile adăpostitoare ale mecanismelor râşniţelor constituie mediul ideal de viaţă pentru insectele xilofage. Dacă lemnul a absorbit suficientă apă iar temperatura este favorabilă se instalează activitatea biologică. Insectele fac parte din încrengătura Arthropoda, sânt răspândite pe întreg pământul, sânt mai mult de 500.000 de mii de specii. Deşi sânt construite de mâna omului ciudat dar cele mai mari distrugeri şi cele mai nocive sânt făcute tot de către oameni. Atât din folosirea instalaţiilor de măcinare cât mai ales din abandonarea lor au rezultat degradări cu adevărat dezastruoase pe care nici atacul chimic şi nici cel biologic nu le-ar fi putut produce. Degradările datorate uzurii normale apărute în urma folosirii repetate sânt tociri ale lemnului supus acţiunii directe, tociri ale pietrelor folosite la măcinare. S-au lipit afişe , s-au scris cu vopsea şi s-au scrijelat în profunzimea lemnului diferite cuvinte. Pe cursul pârului sânt aruncare gunoaiele menajere din a căror descompunere rezultă substanţe chimice nocive ale căror efecte reale asupra mediului sânt destul de greu de apreciat.  
Abandonarea câtorva dintre instalaţii a dus la distrugerea ireversibilă a cestora. Condiţiile de păstrare diferă, unele dintre mori au fost părăsite si sânt aproape distruse dar altele se află încă în stare de funcţionare. Cel mai bine s-au păstrat morile din apropierea izvorului, locul nu este aşa de circulat. Cea mai distrusă dar care poate fi totuşi restaurată se află chiar sub podul de la intrarea în sat. Ea a fost construită cu siguranţă înaintea acelui pod din fier şi cu siguranţa că drumul de acces era diferit de cel pe care îl avem azi. Asupra morilor s-au adus în timp numeroase modificări unele aproape distructive.Iniţial acoperişurile au fost făcute din şinrdrilă acum sânt de ţiglă solzi sau chiar ţiglă mai nouă. O parte din acoperişuri este distrusă, în special colţurile, mai supuse intemperiilor, la moara de lângă pod acoperişul este degradat aproape complet. Instalaţiile au suferit şi ele modificări: jgheaburile care aduceau apa (iniţial din lemn au fost înlocuite cu cele din beton şi fier. Dar cea mai importantă modificare a fost acea a schimbării axului şi elicelor de lemn cu cele metalice.
PROPUNERI DE CONSERVARE SI RESTURARE A MORILOR (RÂSNITELOR)PE APÃ: 
Mai întii vor fi conservate si restaurate constructiile adapostitoare: Existã probleme care sã afecteze structura de rezistenta a constructiilor cu exceptia primei mori (cea de la pod care este aproape distrusã). Acoperisurile vor fi consolidate si reparate, tigla care este noua patrata si sparta si vor fi înlocuite cu tigla solzi iar partile de tabla ruginite vor fi inlãturate. Este necerarã mai întii o curãtile mecanicã si chimicã: se va curãta lemnul cu ajutorul unor perii si spacluri de dimensiuni diferite, vor fi înlãturate toate impuritãtile atât de pe constructiile adãpostitoare cât si de pe mecanism, apoi se va proceda la spalare cu apa simpla pentru ca materialele aplicate sa aiba aderenta necesarã. Portiunile de lemn vor fi mai întîi curãtete chimic si mecanic, praful, depunerile, murdãria, diversele resturi si urmele de vopsea vor fi înlãturale si ele. Apoi toate suprafetele trebuiesc tratate cu solutii pentru dezinfectie si pentru înlãturarea mucegaiurilor. În locurile unde lipsesc portiuni mai mari de lemn vor fi adãugate bucãti din aceeasi esentã si aceeasi culoare, asamblarea fãcându-se prin parchetarea zonei. Suprafetele nu trebuie sã aibã diferente de culoare si nici de texturã pentru a nu deteriora aspectul exterior materialului lemnos . Gãurile de zbor lãsate de coloniile xilofage si eroziunile vor fi chituite. Chiturile de origine animala sint higroscopice si mai putin rezisente la variatiile de temperaturã. Este importat a se insista mai ales asupra zonelor mai expuse intemperiilor ( capetele scândurilor din care sânt fãcute constructiile adãpostitoare) dar si a zonelor care au fost expuse mai des in timpul folosirii risnitelor. Dupã chituirea si egalizarea acestor suprafete toate pãrtile de lemn vor fi impegnate cu 2 straturi de substantã impermeabilizanta pentru a stopa efectul intemnperiilor (mai ales pe exterior pot fi aplicate chiar trei straturi de impermeabilizant). Atât solutiile de curãtare, chiturile, cit si impermeabilizantul trebuiesc testate pe o portiune mica inainte de a fi aplicate pe intrega suprafatã. Pãrtile de fier atat cele care au fost folosite la fixarea diverselor parti de lemn ale constructiei dar si cele din componeta mecanismului vor fi periate de ruginã si li se va aplica un strat de grund si apoi vor fi vopsite in negru cu o vopsea rezistenta la umezealã. Toate aceste operatiuni vor fi notate intr-un jurnal de santier si vor fi fotografiate in detaliu in timpul lucrului.  

INTERVENTII:
Moara din apropierea podului se afla in curs de restaurare in present: I s-a refacut acoperisul si o parte din constructia adapostitoare si urmeaza a se repara si mecanismul pentru a putea fi pusa din nou in functiune.